COMPARTIMENTUL PROTECŢIA MUNCII ŞI P.S.I

 

          Compartimentul Protecţia Muncii şi P.S.I. se află în subordinea directă a şefului Serviciului Resurse Umane, Salarizare şi asigură respectarea de către salariaţi a dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii, paza contra incendiilor a personalului şi a bunurilor materiale.

          Atribuţiile compartimentului sunt următoarele:

a)      elaborează instrucţiuni proprii de aplicare a normelor de protecţie a muncii, în funcţie de particularităţile procesului de muncă;

b)      se preocupă de realizarea documentaţiei necesare obţinerii autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii şi pazei contra incendiilor pentru toate spaţiile instituţiei;

c)      stabileşte măsurile tehnice, sanitare şi organizatorice de protecţie a muncii, corespunzător condiţiilor de muncă şi factorilor de mediu;

d)      se preocupă de programarea salariaţilor, precum şi a candidaţilor la concursurile organizate de Poliţia Comunitară, la examinarea psihologică şi la examenele clinice generale, ţinând evidenţa fişelor medicale şi a fişelor de aptitudini;

e)      întocmeşte fişele de medicina muncii, precum şi fişele de risc pe fiecare compartiment, pe nivele de risc şi ţine legătura cu instituţiile specializate pe linie de medicina muncii, protecvţie a muncii, precum şi cu Direcţia generală de Sănătate Publică a Mun. Bucureşti;

f)        stabileşte atribuţiile şi răspunderea ce revine salariaţilor în domeniul protecţiei muncii şi pazei contra incendiilor, corespunzător funcţiilor exercitate;

g)      asigură şi controlează cunoaşterea şi aplicarea de către toţi salariaţii a măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice stabilite;

h)      se preocupă de asigurarea de materiale necesare informării şi educării salariaţilor (afişe, pliante, filme, etc.);

i)        întocmeşte planuri de aprovizionare cu echipamente individuale de protecţie şi materiale igienico- sanitare;

j)        întocmeşte planuri de evacuare în caz de incendii şi dezastre a personalului, bunurilor materiale şi valorilor existente;

k)      stabileşte planuri de protecţie civilă a personalului şi intervenţie la dezastre a echipelor de intervenţie

l)        ţine evidenţa spaţiilor de adăpostire şi asigură funcţionarea sistemului de înştiinţare- alarmare a personalului;

m)    urmăreşte respectarea întocmai a regulilor de prevenire a accidentelor în poligoane, săli de pregătire sau loc de muncă.

n)      lunar execută exerciţii şi antrenamente de cunoaştere şi aplicare a normelor de PSI cu grupele constituite pe fiecare locaţie.

o)      urmăreşte încadrarea cu persoanl a grupelor de intervenţie în caz de incendiu şi informează operativ conducerea când sunt disfuncţionalităţi.

 

Autoritate (competenţe):

·        reprezintă şi angajează instituţia numai în limita atribuţiilor de serviciu şi a mandatului care i s-a încredinţat de către conducerea acesteia;

·        se preocupă permanent de perfecţionarea pregătirii profesionale;

·        propune documente tipizate şi proceduri de uz intern pentru activitatea compartimentului sau a instituţiei, în general;

semnalează conducerii instituţiei orice probleme deosebite legate de activitatea acesteia, despre care ia cunoştinţă în timpul îndeplinirii sarcinilor sau în afara acestora, chiar dacă acestea nu vizează direct domeniul în care are responsabilităţi şi atribuţii.